Filozofia Pygmalion

Grădiniţa Pygmalion s-a născut din pasiune pentru copii şi din dorinţa de a-i ajuta să se dezvolte corespunzător, astfel încât să fie pregătiţi pentru cerinţele actuale ale societăţii şi ale sistemului de învăţământ, dar şi echipaţi să revoluţioneze sistemul.

Grădiniţa promovează conceptul de dezvoltare globală a copilului, în sensul că pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru viaţă trebuie să aibă în vedere nu doar competenţe academice, ci în aceeaşi măsură, capacităţi, deprinderi, atitudini ce ţin de dezvoltarea socio-emoţională, cognitivă, precum şi dezvoltarea psiho-motrică.

De ce… Pygmalion?

Numele grădiniței are legătura cu efectul Pygmalion, care se referă la situații în care oamenii au performanțe mai bune decât alții pentru că pur și simplu așa se așteaptă de la ei. Pentru noi, efectul Pygmalion înseamnă că toți copiii devin conștienți de așteptările adulților care se ocupă de educația lor (părinți, educatoare, profesori, psihologi). Copiii față de care există așteptări mici, vor internaliza această etichetă și vor avea rezultate mai mici, iar cei față de care există așteptări mari, vor avea rezultate bune, comportându-se pe măsura așteptărilor.
Prin urmare noi vrem să folosim efectul Pygmalion în modul în care abordăm educația copiilor înscriși la grădinița noastră. Ideea nu este aceea de a avea așteptări absurde de la copii, ci de a le transmite încrederea noastră în faptul că ei sunt capabili să facă ceea ce și-au propus. Îi vom incuraja să încerce singuri și vom fi convinși că pot. Tratându-i astfel, le insuflam și lor convingerea că POT. Iar acesta este primul pas pentru a reuși: să crezi că poți!

Astfel educaţia se bazează pe următoarele valori:

  1. Dragoste pentru copii;
  2. Încredere în potenţialul fiecărui copil;
  3. Sprijin şi stimulare adecvată în vederea dezvoltării globale a copilului;
  4. Cunoaşterea şi abordarea diferenţiată a copiilor;
  5. Valorizarea copiilor;
  6. Învățarea experiențială;
  7. Dezvoltarea personală şi profesională a Echipei Pygmalion.

Profețiile se autoîmplinesc

Un faimos experiment a arătat puterea nebănuită a profețiilor. Într-o școală elementară, cercetătorii au ales aleatoriu câțiva copii și le-au comunicat profesorilor acestora că respectivii copii au un IQ mult peste medie, deci să se aștepte numai la lucruri grozave de la ei. După numai un an performanțele școlare ale copiilor prezentați drept mici genii s-au îmbunătățit uimitor de mult, aceștia fiind acum cei mai buni copii din școală.

De ce s-a întamplat asta? Profesorul Robert Rosenthal explică: atunci când li s-a comunicat faptul că unii copii sunt mai buni decât alții, prin comportamentul lor profesorii au facilitat reușitele copiilor respectivi. Probabil că le-au acordat mai multă atenție, i-au încurajat mai mult și prin semnale conștiente sau inconștiente le-au transmis mesajul că au încredere în potențialul lor, că sunt făcuți pentru succes.

Ideea e că acești elevi s-au descurcat mai bine doar pentru că asta se aștepta de la ei. Efectul Pygmalion e atât de puternic pentru că nu presupune doar laude ocazionate de un eveniment de succes. Secretul său stă în atmosfera generală de încredere în potențialul copilului, în miile de moduri subtile prin care o transmitem.

Efectul „Pygmalion” constă în fenomenul influenţării aprecierii rezultatelor obţinute de elevi de părerea pe care profesorul şi-a format-o despre capacităţile acestuia. Ca în mitologia greacă, ideile şi opiniile evaluatorului determină apariţia fenomenului. Predicţiile profesorilor nu numai că anticipă, dar şi facilitează apariţia comportamentelor invocate.

Reproducem un pasaj care constituie biografia „Efectului Pygmalion”, pentru a ilustra relaţia program – efect în planul educaţiei:

„După spusele poetului Ovidiu, Pygmalion era un talentat sculptor din insula Cipru; era, se pare, un misogin. Hotărâse să nu se căsătorească niciodată şi să se dedice în întregime artei sale. Astfel, s-a gândit să-şi consacre tot geniul şi talentul ca să facă statuia unei femei. Îi trebui multă vreme şi multă grijă în mânuirea dălţii ca să facă statuia de fildeş ce avea să fie o desăvârşită operă de artă. Când veni ziua în care nu mai avu ce îmbunătăţiri să aducă sculpturii sale, creatorul avu parte de o soartă ciudată: se îndrăgosti nebuneşte şi fără leac de forma ce ieşise din mâinile sale. Statuia de fildeş era atât de desăvârşită, încât părea vie. Ea rămânea însă nemişcată. Pygmalion o săruta, o mângîia, o lua în braţe, o copleşea cu daruri, dar era în van; iubea un obiect neînsufleţit şi era deznădăjduit. Afroditei, zeiţa greacă a iubirii şi e fecundităţii, nu îi trebui mult timp ca să afle despre această neobişnuită pasiune. Căci Pygmalion o rugă să îl ajute să întâlnească o tânără care să semene cu statuia. Afrodita ştia ce îşi doreşte el şi, ca să îi arate că vrea să îi îndeplinească dorinţa, ea transformă statuia într-o femeie vie. Pygmalion o luă de soţie pe tânăra femeie şi îi dădu numele de Galateea. Din unirea lor s-a născut un băiat, Pafos, care a dat numele său cetăţii favorite a Afroditei” (Hamilton, 1962).

Nouăsprezece secole mai târziu, piesa lui G.B. Shaw, publicată la Londra în 1912 şi jucată pentru prima dată la Paris în 1923, exploatează tema legendară a lui Pygmalion. Bernard Shaw îşi alege ca erou un tânăr şi bogat profesor de fonetică, care întâlneşte o florăreasă drăguţă ce vorbeşte cu accent de periferie. Îşi propune să îi predea regulile limbajului frumos şi corect şi să facă din ea o lady. Ceea ce îi şi reuşeşte, de altfel, profesorului Higgins: obiectivul său devine realitate. Eliza Doolittle devine o desăvârşită lady, fermecătoare, bogată şi bine educată. Va fi prezentată înaltei societăţi şi i se va oferi o viaţă nouă. La un moment dat, când un tânăr se îndrăgosteşte de ea, Eliza dezvăluie ambivalenţa sentimentelor sale: „… diferenţa dintre o adevărată doamnă şi o florăreasă nu e felul în care se poartă ea, ci felul în care este tratată. Pentru profesorul Higgins, eu voi fi întotdeauna o florăreasă, pentru că el mă tratează ca pe o florăreasă şi întotdeauna o să mă trateze aşa. Dar pentru dumneavoastră (Pickering), ştiu că pot fi o femeie cumsecade, pentru că dumneavoastră mă trataţi ca pe o doamnă şi întotdeauna mă veţi trata aşa”.

* * *

Dezvoltarea pe plan personal este o preocupare fundamentală a noastră; vrem să oferim genul de educație care merge dincolo de sensul strict academic și care îi pregătește pe copii pentru o viață în permanentă schimbare.

De asemenea Pygmalion acordă o importanță deosebită formării caracterului. Oferim copiilor instrumente de a se cunoaște, de a privi viitorul cu încredere, de a se înțelege și poziționa ca indivizi. Îi învățăm cum să fie responsabili, să-și poarte de grijă lor și altora, să-și exprime liber gândurile și sentimentele fără teama de a rămâne neînțeleși. În plus avem incluse în oferta noastră ore de educație creștină, cu caracter non-denominațional, cu acordul scris al părinților.

În activitățile educative, accentul se pune pe învățarea experiențială, a învăța din propria experiență fiind un principiu de bază al filosofiei Pygmalion.

De ce vrem să facem acest lucru?

Pentru că:

  • Noi credem că proverbul “Spune-mi şi voi uita, predă-mi şi îmi voi aminti, implică-mă şi voi învăţa” exprimă un adevăr verificat în practică. Multe studii arată că oamenii reţin informaţia astfel:
    • 20% din ceea ce aud;
    • 30% din ceea ce văd;
    • 50% din ceea ce aud şi văd;
    • 60% din ceea ce aud, văd și repetă verbal;
    • 90% din ceea ce aud, văd, repetă verbal şi experimentează.
  • Vrem sa le oferim copiilor experințe din care să învețe, dar și care să le ofere momente plăcute, de care să-și amintească cu drag.

Câteva lucruri despre învățarea experiențială

Diferenţa dintre învăţarea clasică şi învățarea experiențială

  • Teoriile clasice ale educaţiei clasifică preșcolarii ca receptori pasivi de informaţie.
  • Teoria educaţiei experienţiale are o abordare diferită. Implicarea copiilor ca părţi active în învăţare este filozofia de bază a acesteia.

Ciclul de învăţare experienţială integrează următoarele 4 etape

  • Experienţa concretă
  • Observaţii reflexive cu privire la experienţe (observare si reflectare)
  • Generalizări ca urmare a experienţei trăite şi a observaţiilor pe marginea acesteia (formarea conceptelor abstracte)
  • Experimentare activă utilizând concepte abstracte (verificarea în situații noi).

Caracteristici ale învăţării experienţiale

  • Asigură o implicare activă a copiilor;
  • Se bazează pe experienţele lor;
  • Asigură un dialog activ între educator şi copil;
  • Implică reflecţia activă (învăţarea este eficientă după ce reflectăm asupra situaţiei la care am participat);
  • Experienţele personale şi dezvoltarea personală sunt valorizate;
  • Invăţarea este centrată pe fiecare copil în parte;
  • Este o învăţare bazată pe percepţie, nu pe teorie – învăţarea experienţială stimulează abilităţile copiilor de a motiva şi explica un subiect din perspectivă proprie;
  • Învăţarea experienţială este învăţarea prin care copilul face ceva – nu este pus doar în sitiuația de a se gândi la ceva.
Back to Top